Asa se-ntampla cam in fiecare vineri seara. Vii acasa, omul corporatist - docil, fara prea multe initiative (initiativele atrag dupa sine si mai multe responsabilitati si nu vrem sa ne impovaram saptamana inutil) - si iti agati costumul impecabil apretat pe un umeras in dulap.
Scoti de-acolo costumul de sfarsit de saptamana - hainele tale de derbedeu care te fac cine esti. Ponosite, tocite in coate, roase intre genunchi, constati saptamana de saptamana ca iti intra din ce in ce mai greu, ca-ti raman scurte, ca de-abia te mai incap.
Se duce o lupta acerba mereu, incercand sa te faci sa te incapa: ele te definesc cel mai bine, te fac sa fii cum stii tu ca esti. Cand colo, desi incerci indarjit, nu mai sunt de tine; te-ai pierdut in tumultul timpului si nu mai realizezi nici tu cine ai devenit de fapt.
Tesatura golanelii a fost intr-atat roasa incat de-abia mai e perceptibila, tiradele de injurii si defaimari candva elocvente se traduc acum in gauri dese. Purtand toata saptamana costumul de serviciu, i-ai imprumutat din calitati: amiabil, gentil, organizat etc.
Sunt insa seri de vineri in care satul de razboi, te invaluiesti in propria-ti piele, caci, nu-i asa, in ea te simti cel mai bine, si-ti petreci asa tot sfarsitul saptamanii. Suntem prea grabiti si superficiali sa-ti mai remarcam nuditatea oricum.
Te-ntorci insa atat de murdar acasa, incat nici cea mai fierbinte apa si nici gelul de dus YSL n-o sa-ti mai curete impuritatile. O sa traiesti cu murdaria aceasta pe piele tot restul vietii si e pacat - o sa-ti imbibi chiar si costumul de luni dimineata.
