Panica! Alerta! Consiliu de urgenta! Groaza si teroare!
Cand am crezut ca nimanui nu-i mai pasa, ca viata nu te mai
poate face sa zambesti, ca uluirea s-a transformat in blazare, demersul
singuratic de tranzitie intr-o epoca obsoleta da roade si genereaza ovatii din
randuri in care mesajul nici nu ma asteptam sa strabata.
Draga, tu nu stii ca atunci cand pun capul pe perna, inainte
sa pup bubele supurante, mai scormonesc si dupa vechi cicatrici pe care sa le
aduc din nou la viata? Cand obrazul mi se adanceste in puf, imi asociez fiecare
gand cu brazda lasata de cuta cearsafului; atunci incep sa tes povestea stranie
a paradisului de dupa colt, protagonisti fiind sufletele toate ce au provocat
aceste cicatrici?
Si aliteratiile joaca la ison pe divan, iar mana calda a
imaginatiei imi mangaie parul – cu unghia zgarai dusumeaua roasa, dupa un praf
de amintiri adus pe bocancii grei de toti ce au calcat pe acolo.
Si cate-un starv prinde viata si cate-un iz e prins in
causul palmelor spre adulmecare si cate-un dor se-aprinde si o poveste se
contureaza.
Nu fi tu, draga, pripit in a-mi judeca plasmuirile din miez
de noapte!
