Belesti ochii la cer si catralioane de stele deasupra ta susura povestea pe care tu vei ajunge s-o auzi cumva in 13 ani. Nu vibreaza nici telefonul, nu tiuie nici bateria de la laptop, doar pamantul pulseaza sub ceafa si cerul iti mangaie obrajii.
E acolo un spatiu gol, ca o piesa de puzzle lipsa, cautarii ei dedicandu-ti timpul; pe unele le mai slefuiesti sa se potriveasca, altele poate se scurg pe esofag si se digera rapid, pe altele le tii pe post de pansament cu speranta ca te vor vindeca cu timpul.
Apa e calda, la fel si steaua asta in plina expansiune din pieptul tau. La 13 ani lumina, acum ii simt dogoarea.
