...

The beautiful day of april, 3rd
Silent rush of blood through my veins
I feel the oblivion taking over this place
The place where nothing happens
My lover is gone and i came to my knees
Desperately seeking forgiveness
But where are the mute golden gods to hear my whispers
The light blue, the sorrow green,
The blooming trees
I feel „whatever”
I shall not praise, i shall not kill
I shall not swear until
My lover has taken my flesh, he’s wearing it right now
Fits him well, like body&soul
I find dirt under my skin
Lick this poisonous smell he left
I conquer the streets, wearing nothing but a flower
The grass that tickles my lashes
I’m way beyond mud with face down
The drama queen laughs histerically
I sit amazed hanging on the vacuum’s wire
Afraid to shiver, afraid to wake the dragon
Did anyone scream? Hush!

Mereu am gasit a fi dificil a eticheta cu cateva cuvinte ceva complex care urma sa curga in continuarea a ceea ce vrea a fi un titlu

Acum stiu ca tu ai fost cel care, in mod expres, a creat acest ghemotoc de amintiri care acum se tot rostogoleste de-a lungul bulevardelor Bucurestiului. Cu precizia cu care smulgi un fir alb, ai extras o anumita amintire si ai ascuns-o bine de vazul lumii, iar restul, mototolite intr-un amalgam, i-ai dat drumul chiar in vazul meu, pe urma pasilor mei, parca in mod ostentativ sa-mi demonstrezi ce bine a fost. Caci a fost bine! Acele alinturi din "Capra cu trei iezi", acele povesti cu talc pe care le inventam doar pentru noi, acele chicoteli asupra unei persoane pe care nu o indragea nici unul din noi, acele temeri care ne faceau oarecum sa actionam extrem de impulsiv cand eram unul in compania celuilalt, serile cand mancam impreuna ciocolata cu aroma de portocale si fix la miezul noptii ne traznea cate un paroxism de cacao.
Poate aceasta din urma intamplare, care, totusi atat de vie in mintea mea, a devenit ea insasi o amintire, sa fi generat nevoia ta de a renunta la toate, sau poate ca ceea ce am devenit nu se mai regaseste prin scanteierile tale neuronale, dar acum nu mai apartin nimanui, caci nimeni nu s-a aplecat sa culeaga nici macar una, nici macar eu, caci eu le am pe ale mele si eu inca le pretuiesc! Promit!

Lamentare

Nu-mi pot incarca plamanii cu oxigen, ma sufoc in refugiul meu. Imi simt carnea arzand si nu vreau sa-mi simti caldura degajandu-se. Si modul in care inghit parca deodata produce sunete intense. Dar trebuie sa inghit toata saliva asta. Uite, si inima asta – e asurzitoare. A dracu`, ma apuca si mici spasme care ma vor da de gol. Inghit, inspir pe gura si mi se umfla burta. Sunt osandita!
Cum am ajuns aici?
Ce bine – acum ca ai inceput sa sforai, imi pot trage si eu nasul.

Puterea unei tigari

Cum am ajuns eu sa plang cu o noapte inainte de petrecere pe socoteala lui Kant? Am deschis sertarele cautand poze care sa-mi aminteasca de chipul meu. Ma privesc in oglinda si nu ma mai recunosc. Ochii umflati abia mi-i pot deschide; orbecaiesc prin intuneric in camerele intunecoase si ma impiedic de membrele astea ce mereu constituie cate o piedica. Cum am reusit, dupa treisprezece ani, sa-mi staruie amintirea cartii lui Kant a carei lectura incerca sa dovedeasca ca pot sa cuprind si ceea ce e bine? Mama ma asteapta la capatul scarilor cu o mustruluiala dura – incercand sa apere mai degraba toti demonii obscuri. Ea crede ca imi sunt benefici – ca picioarele astea puturoase insirate in dormitorul meu sunt reglementate de stat si trebuie sa mi le asum cu mandrie.
Aprind lumina – o tigara incadescenta intrepantrunsa intre buze imi domoleste frica. 1:04