Cine ce mai zice, care ce mai face? Aerul a devenit greu de
inhalat, aproape toxic spre finele zilei, iar uneori, dimineata, plutesc nori
grei sau se simte inca fumul conflictelor… Cat de greu e sa ne mentinem oameni,
cu acest supliciu ce ne e aplicat – iadul e celalalt de langa noi, condamnarea
la neputinta solitudinii, propriei reflexii… Asa devenim mici monstri, cu o
tendinta dramatica de a exacerba situatiile spre teorii conspirationale. Te urasc
pe tine si pe tine si pe tine si pe tine.
Stai! Va urasc pe toti.
Incerci sa speli mazga, sa pornesti pe un nou drum al dispretului,
cu noi subiecti pentru care sa iti aloci timp berechet pentru cultivarea semintei
dusmaniei. Seva neprihanita iti umple madularele si-ti fixeaza, insa,
radacinile si mai adanc.
Ne hranim cu ironii si insulte, cu remarci pasiv-agresive si
gafe, cu superficialitate si nepasare, dar le tratam pe toate cu toleranta,
alimentand motorul societatii.
Si-un nou foc e pe cale sa se-aprinda. Stai in locul tau si
priveste-l!
