Despre cuvinte

      Litere asternute, semne de intrebare. Tonuri pe care le intuiesti. Care te supara sau care te inveselesc. Iti pun un zambet pe fata, te fac sa rosesti, sau te fac sa iti arunci casa pe geam. Sunt zile cand sunt mieroase, cand te flateaza. Cobori pe tobogan si nici nu iti mai trebuie altele sa te prinda. Nu-i asa ca e bine cand ai siguranta ca cineva te prinde? Ca nu iti zdrobesti picioarele de asfaltul dur?

      Sunt zile cand trebuie sa le cauti in dictionar. Cand le astepti cu rigurozitate la ore fixe. Si alte zile cand iti doresti sa nu fi fost rostite deloc. Cand munti de litere se napastuiesc in crapatura din craniul tau, cand anevoie iti umezesti buzele abtinandu-te sa nu despici cu toporul alte scafarlii.

      

      Mi-ai scris o scrisoare demult; imi ziceai ca e frig in Paris, ca mirosul de putregai s-a instalat in hainele tale, ca fularul nu-ti tine de cald, ca eu sunt frumoasa, ca o sa imi porti amintirea cu tine cate zile vei avea.

Ti-am scris inapoi ca fumul din Bucuresti e inecacios, ca amintirea trebuie reprimata, te-am mintit ca si tu esti frumos, ca e soare si tantarii n-au liniste in tufele de coriandru.

Tu ai continuat sa imi scrii. Sa imi scrii despre tot ce ti-era aproape. Nu ma loveai niciodata cu nici un cuvant. Erau tandre. Ma desfatam cu ele. Si-acum astept sa imi scrii. Pentru ca sunt leac pentru oricare altele ce imi sunt adresate. 

asdfghjkl

Dimensiuni colosale, dimensiuni ancestrale, poate "cosmosoidale". Asa, fato, vorbeste limba ta! Renunta la aceasta fantasmagorie englezeasca aproape convulsiva.

Da, ma chinuiam sa deschid un borcan si-atunci am realizat: e timpul sa scriu pe blog. Prea mult! Prea multe idei ce-au ramas nescrise, prea multe pareri de rau ce au ramas nerostite, prea multe fantezii carora le-am dat drumul usor pe panta atat de abrupta a uitarii.

Invitam la decenta si moralitate, toata lumea sa stea jos! E timpul pentru o scurta introspectie. Tu ce-ai fi facut daca aveai cutitul in mana? Ce-ai fi facut daca te trezeai cu perna patata de machiaj? Ce-ai fi facut daca remarcai ca ai chilotii plini de sange? Te-ai fi cait nitel, iar apoi il impovarai pe cel de-alaturi pentru vina.

Si fardul si parul si pantofii si crema, candoarea, surasul, chiar si unghia vanata ascunsa sub un strat fin de oja nu te duc, fata, mai departe decat unghiile strambe si buzele crapate si sprancenele albastre pe care le aveai odinioara.
Tata imi zice mereu, tata doarme in patul meu, sfintit si candid, doar eu cu mine si tristetea asta de dimensiuni colosale, ancestrale, "cosmosoidale", ascunsa cu grija sub firimituri de chipsuri, de pizza si de orez chinezesc.

Zona de confort

De fapt, aici zace cam tot ce ma scoate din zona de confort. Inafara locului caldut, cand ma lovesc cu capul de vreun zid, sau alunec pe trepte alunecoase, cand tot ce e mirobolant incepte sa puta, cand tot ce adun, adun, adun, defuleaza mai rau ca un WC.

Stim cu totii povestea cu EA. Cand devine cu litere mari, scriu aici.
Povestea cu EL n-o stie nimeni. Ca ma face sa plang cand o zic. Mie mi-o zic frecvent. Din ce in ce mai des, cand apare un piciorus cat o sarmaluta.
Mai e si povestea aia. Din cand in cand apare ca din neant, si dintr-odata devin o domnisoara diafana ...

Sunt trei povesti care guverneaza blogul meu.

Chef de viata

Zace pe Desktop fisierul de mare angajament cu idei mega-constructive despre cum sa futem treaba intr-un mod pretios.
Adica nu ne bagam p&!@ asa direct, incepem intai cu arome fine care sa te tine captiv intr-o stare sublima, apoi continuam spre punctul paroxistic cu diverse tertipuri din categoria "uite-o, nu-i" si tindem domol (da? nu-i graba) spre clipa in care poti sa-ti iei adio de la cam tot ce iti spusesesi in ultimii ani despre tine.

Unii prefera varianta inversa. Fara variatiuni inutile care conduc spre rezultatul final, ca apoi, impresionati de grandoarea gestului, sa poata satisface alte cerinte minime de confort.
Nimeni nu le aplauda demersul, si-odata apocalipsa instalata, postludiul si savurarea faptei e impregnat cu gust amar, ficat adorat, simbioza nefasta de miere si fiere.

Tu iarta, vierme necugetat, ca ai strivit sub palma o vietate ca tine, asa ne place sa fim, asa ne place sa judecam, asa ne place sa aratam compasiune cu surasul sugrumat de sfincter, imperceptibil lasand sa iasa acel "ha" - cum ca stim noi mai bine.

Euphoriaaaaa

M-am imbatat. Clickaiesc zen pe diverse linkuri. Tastatura joaca oarecum feste si n-am nici spell checking. Backspace-ul e la mare putere.
 Cam cat backspace as baga daca as putea? Cam cat erase la trecut, la un 1 mai sau la un 19 august sau un 10 mai sau 15 aprilie? M-a apucat asa un review despre cine sunt si despre evolutie. Despre sarcinile fetelor din jur si despre cah si despre aversiune si neputinta si ganduri care conduc mereu acolo. Oare la finele redactarii euforiei acesteia imi voi aminti parola de la blog? 5 milioane de ani preconiza un soft sa imi sparga parola de la un worksheet. Pentru o parola pusa sub un impuls de moment. Cam cate milioane de ani i-or trebui si mintii umane sa sparga tot damage-ul unei actiuni sub impulsul unui moment nefast?
 Ma tot gandesc ... am uitat... M-am luat cu alte ganduri... Ma gandeam la datele astea pe care le-am scris mai sus... Unele sunt scrise asa, doar de ...
Aaa, da, ma tot gandesc. Ieri am fost tampitel de euforica.

 Mi-ai zis ca distractia costa si acum imi zici ca ma intelegi. Dar iata-te sorbind din vinul meu preferat, cu mine mereu doar cu mine. Compania asta duala a devenit deja stereotip. Pattern-ul ala de care am citit mai devreme.

 Nu mai am nimic din mine, iar daca te-as intalni pe tine, procentul din ne-mine ar creste simtitor. Poate m-ai transforma cu atat mai mult in ceea ce vreau sa fiu. Cu vorba suava, cu degetele lungi si subtiri, cu obrazul alb si parul rosu, as vorbi despre trend, evolutie, punct de plecare si, intr-un mod neasteptat, as introduce acel element neasteptat si aplaudat pe care nu-l banuia nimeni.

 Nu-i bizar ca voua vi se par niste ineptii si cu toate astea eu am cuprins in randurile astea toate problemele care ma framanta pe mine de la geneza pana la momentul 12:27 al zilei de  1 iunie 2012?

 Si-ar trebui sa se stie pana acum.

Mama, as vrea sa visez

Mai lasa-ma un pic sa zabovesc in pat. E o lume plina de sclipici in care sunt adorata si-n care vreau sa ma cufund pret de cateva minute. Nu, nu e inca timpul sa ma ridic, sa-mi ascund fata sub stratul gros de fond de ten. Cu ochii inchisi stralucesc fara nici un artificiu. Pasesc gratios si fiecare pas imi e adulat.

Sa nu uitam de curba descendenta

Am zambit strengareste si am lasat sa cada cortina dupa ultima mea reprezentatie. Mi-am indesat hainele de schimb intr-o traista si am iesit in strada sticloasa din miezul noptii. Auditoriul rasufla obosit in urma mea, poate chiar dezamagit, si-avea sa devina nestatornic, parasind tribunele si urmandu-ma in lumina grea a noptii.
Tropaiau ca elefantii, unii scandand urale, altii manifestand urme de regret; inversunati – unii ocare uimitoare.
Un duium de reactii coplesitoare ce ma urmareau; paseam obosita de toata aceasta tirada. In definitiv, acest circ cu menirea de a satisface publicul, la care lucrasem nopti la rand in timpul meu liber, ma cam sleise de puteri, mereu repetitii cu acrobatii spectaculoase, nopti nedormite, emotii si asteptari… Acum de ce nu stau cuminti la locul lor sa rumege finalul actului? Ma urmaresc nechezand si frematand, trezind toate imprejurimile, cerandu-mi socoteala, cerandu-mi mai mult.

Ajunge, baieti, acasa cu voi, la culcare! Ati avut tot ce-ati dorit de la mine. Mereu am adus ceva nou: au fost si animale in ring pe care le-am imblanzit, numere cu hula hoop, imblanzirea leilor, pitici ce scuipa flacari, nu va mai pot da nimic! Ati cerut mereu mai mult si ati primit. Dar acum trebuie sa finalizam, nu-i asa?

Dar lumina reflectoarelor ma cheama mereu si-mi pregatesc un salt al mortii pe care sa il execut fara frica – totul pentru uralele inaltatoare care ma fac sa fiu insemnata, puternica, cea aleasa!