Inta habibi

Mor, sa dea boala, cand iti aud versurile recitate, pe buze cu puf de piersica, parlite nitel de soare, cu silabe matasoase ce curg alene spre nadir.  

Si cred naiv ca eu ti-s muza, ca ma incanti cu strofe noi din borangic, ca ma descanti de farmece urzite si incalcite.

Si-astept ca intr-o zi, in loc de “Ana”, de “Maria”, de “Celestina”, sa gasesti o rima pentru numele meu, care, blestem pe generatii de la o ursitoare prevestitoare de semne premenstruale, are-n ultima silaba doar consoane…

Ti-am astenut parul de-a lungul picioarelor mele, sa-mi tina de cald in asprele zile de raceala – pe care candid o manifesti – si-am tremurat tot asteptand; am murmurat un cantecel, am crosetat marama din tropice si vai, cat vifor si jale, cuprins de-alean, ai tot transpus in cele mai duioase versuri pentru Simona, Marcelina, si cum am tot sorbit din cupa amaraciunii, convinsa fiind ca-i dulce ambrozie.

Si-am tot vrut sa-ti tai parul, neputincios ca un Samson sa te las in pragul serii, sa destram urzeala si sa ma eliberez din chin, dar mi-am ascuns singura instrumentarul.

Pilula pe care-o tot inghitim

Cine ce mai zice, care ce mai face? Aerul a devenit greu de inhalat, aproape toxic spre finele zilei, iar uneori, dimineata, plutesc nori grei sau se simte inca fumul conflictelor… Cat de greu e sa ne mentinem oameni, cu acest supliciu ce ne e aplicat – iadul e celalalt de langa noi, condamnarea la neputinta solitudinii, propriei reflexii… Asa devenim mici monstri, cu o tendinta dramatica de a exacerba situatiile spre teorii conspirationale. Te urasc pe tine si pe tine si  pe tine si pe tine. Stai! Va urasc pe toti.

Incerci sa speli mazga, sa pornesti pe un nou drum al dispretului, cu noi subiecti pentru care sa iti aloci timp berechet pentru cultivarea semintei dusmaniei. Seva neprihanita iti umple madularele si-ti fixeaza, insa, radacinile si mai adanc.

Ne hranim cu ironii si insulte, cu remarci pasiv-agresive si gafe, cu superficialitate si nepasare, dar le tratam pe toate cu toleranta, alimentand motorul societatii.

Si-un nou foc e pe cale sa se-aprinda. Stai in locul tau si priveste-l!

Isca

Panica! Alerta! Consiliu de urgenta! Groaza si teroare!

Cand am crezut ca nimanui nu-i mai pasa, ca viata nu te mai poate face sa zambesti, ca uluirea s-a transformat in blazare, demersul singuratic de tranzitie intr-o epoca obsoleta da roade si genereaza ovatii din randuri in care mesajul nici nu ma asteptam sa strabata.

Draga, tu nu stii ca atunci cand pun capul pe perna, inainte sa pup bubele supurante, mai scormonesc si dupa vechi cicatrici pe care sa le aduc din nou la viata? Cand obrazul mi se adanceste in puf, imi asociez fiecare gand cu brazda lasata de cuta cearsafului; atunci incep sa tes povestea stranie a paradisului de dupa colt, protagonisti fiind sufletele toate ce au provocat aceste cicatrici?

Si aliteratiile joaca la ison pe divan, iar mana calda a imaginatiei imi mangaie parul – cu unghia zgarai dusumeaua roasa, dupa un praf de amintiri adus pe bocancii grei de toti ce au calcat pe acolo.

Si cate-un starv prinde viata si cate-un iz e prins in causul palmelor spre adulmecare si cate-un dor se-aprinde si o poveste se contureaza.

Nu fi tu, draga, pripit in a-mi judeca plasmuirile din miez de noapte! 

Ce e in jur, nu-i doar regret

Un pic tracasat, un pic obsedat, un pic influentat, aproape c-ai ordona ca lumea sa faca numai ce-ti place tie, un pic inspaimantat – lucrurile au alta ordine, lucrurile sunt pe punctul de colaps, cu tine cu tot, imperceptibil zambesti pentru ca esti tot in picioare, plamanii iti sunt oxigenati, soarele tot la zenit. Nu-i asa ca maica-ta ti-a spus sa fugi, taica-tau ca trebuie sa te feresti, frate-tau mai mare sa te-ascunzi? Si tot ce-ai facut cu frica, cu regret, cu promisiuni desarte, te-a imbracat in fire de urzeala, te-a tesut structura firii pe care-o sfasii acum anarhic?

 Asculta bine cum respiri! Acum e timpul.

Dus fu

Cazul e de mult inchis – de cand a dat prima ninsoare, iar tu ai incercat sa-mi mai strivesti inca o data dintii. Am tot inchis ochii, intr-o liniste deplina – ti-am iubit aproapele, le-am ascultat povestile, n-am inghitit in sec. Vagabondam verile cu ei pe la cate un musical sau pregateam cate un aurolac la lasatul serii. Inotam isterizata cu slipul bine innodat, inghiteam apa fara suspin, nu te strigam. Aproape nici nu te mai vedeam cand traversai strada, cand veneai spre casa cu blugii rupti, cand ma strigai pe alt nume.

Ironic cum imi fiecare zi imi repet ce e bine pentru mine, iar a doua zi pornesc indarjita pe acelasi drum al disperarii. Din rasuflarea ta rece disting regret si indoiala ce ma-nfioara.

Am lasat in urma soseaua uda si pornesc a imbratisa toate femeile ce-n timp s-au confundat intr-o entitate necunoscuta lor. Dar toate au intors privirea si m-au contestat. 

Ca te

Tot alergam pe trecerea de pietoni - fete familiare imi zambeau, dar eu plecam privirea. Era infinita - alergam ca pe o banda - si asteptam sa ma remarci tocmai tu. Pentru ca recursesem la toate artificiile de care are nevoie o femeie sa fie remarcata de un barbat: imi incalzisem bine incheieturile, imi pusesem bijuteriile extravagante, imi lasasem parul lung si il vopsisem blond, imi aplicasem extensii de gene ca sa-mi poata fi simtit pana si clipitul; cel mai scump parfum din molecule si nu stiu ce esenta de narcise, mosc, tabac sau mai stiu eu ce mi-l aplicasem. Si alergam ca descreierata - sa nu ma loveasca tramvaiul, profa de franceza care tipa la mine, sa nu incomodez, sa nu vina valul, uraganul, 9/11 peste mine.

Vroiam sa vorbesc si eu limba mea. Sa imi inteleaga cineva baiguielile, nonsensurile, ura pe care o port, mofturile. Sa fie cinteza, cicoare, sa ma apuce dracii cand peste ingeri si demoni plutesc cu detasare, prinsa in mrejele unui moment in care as ofta de cat de bine imi e, efemer dovedindu-se.

Si eu, si tu, nu-i asa, om fi ajuns la momentul in care, satui de atatea referinte ambigue, sa vrem sa contenesc in a nu mai spune lucrurilor pe nume. Intr-un moment euforic, eu ti-am confesat insa, adevarat, tot pe limba cintezelor, dar tu nu ai crezut ca forma cuvintelor poate fi eliptica.

E-atat de simplu tot ce am sa-ti zic si-atat de greu iti e sa intelegi. Si-atatea drumuri cu dead-end, sa nu mai inteleg, sa nu ma inteleg, sa nu ma intelegi, sa nu te inteleg, sa nu mai vreau sa inteleg ca te.

Stare de veghe

Prea multe ustensile necunoscute imi fura in ultimele luni bucati pretioase din trup. Cu zambetul frant, parul ciuntit, incordata sa fac fata atacurilor violente de adevar, imi intorc mereu obrazul spre vest si ma rog. Imi spun "Doamne, ajuta-ma sa trec peste asta si iti promit eu ca voi face tot ce imi sta in putinta sa indrept lucrurile".
Reumatismul ma omoara. Frigul mi s-a instalat subtil in oase intr-o noapte ploioasa ce m-a prins alergand pe strazi dupa vocalele ce o luasera la goana. Erau tot felul de vaiete si oftari; le-am pierdut cumva pe drum. De atunci, orice pozitie adopt pentru rugaciune, oasele freamata si nu mai pot, nu mai pot sa indur. Nu mai pot sa mai cer ajutor. Sa te rog sa ma prinzi. Sa-mi tii de cald. Sa ma invelesti. Sa-mi mangai fata.

Dumnezeul smintitilor salasluieste in Berceni. Am un trup imbogatit cu o leziune, distrofie, celule inmultindu-se, sau cum vor toti sa-i spuna, dar e reintregit. Isi regleaza el singurel temperatura, are propriile-i secretii ca mecanisme de functionare - e aici si trebuie sa am grija de el. Mai des.

Oare m-ai fi primit inapoi? Mi-ai fi zis "baby" sau oare ce ar fi putut fi dupa cinci ani? As fi fost o muribunda in Londra. Si tu ar fi trebuit sa iti traiesti viata la care esti condamnat. Si eu as fi murit.

Lesie

Ma joc cu mustatile motanului - i le infasor in jurul degetului cat timp el stramba din botic. Vocea din spatele meu imi murmura sa traiesc clipa. Profit de sfat si imi var degetul pe gatul motanului. Cat de adanc ar trebui sa ajunga sa ii pot simti maruntaiele frematand? Sa ii pot simti pe calea traheei muschiul inimii contractandu-se?
Iubirea ne tine in viata?
Cum ai dormit intins in patul meu, ti-ai lasat forma inimii intiparita in cearsafuri. Pun urechea pe saltea ca sa ascult cum sangele iti inunda trupul. Tu nu mai esti insa aici. Suvoaiele ti le porti pe alte tesaturi de bumbac.

Cand am deschis ochii, am observat iesindu-mi aburi din rasuflarea speriata. Napadise gerul in camera mea si inghetase clipa. Ma strecuram cu agilitate printre toate obiectele statice dimprejur. Nici tu nu mai respirai. Eu eram cu perna pe fata ta. Tipam intr-un vid.

O sa invoc o mie de motive, o sa invat zi de zi sa fiu nebuna, sa va sperii, sa ajung sa imi justific actul. Am probe! Am fisiere salvate in retina, pot sa le reproduc cuvant cu cuvant - nu-mi ziceti voi mie ca nu reprezinta nimic.

Am spalat cearsaful. Am frecat cu peria salteaua. Am inghitit un pumn de pastile. Si-apoi un deget s-a strecurat pe gatul meu ca sa ma forteze sa le vomit.
Am nevoie la orice pas sa fiu salvata.