Ce e in jur, nu-i doar regret

Un pic tracasat, un pic obsedat, un pic influentat, aproape c-ai ordona ca lumea sa faca numai ce-ti place tie, un pic inspaimantat – lucrurile au alta ordine, lucrurile sunt pe punctul de colaps, cu tine cu tot, imperceptibil zambesti pentru ca esti tot in picioare, plamanii iti sunt oxigenati, soarele tot la zenit. Nu-i asa ca maica-ta ti-a spus sa fugi, taica-tau ca trebuie sa te feresti, frate-tau mai mare sa te-ascunzi? Si tot ce-ai facut cu frica, cu regret, cu promisiuni desarte, te-a imbracat in fire de urzeala, te-a tesut structura firii pe care-o sfasii acum anarhic?

 Asculta bine cum respiri! Acum e timpul.

Dus fu

Cazul e de mult inchis – de cand a dat prima ninsoare, iar tu ai incercat sa-mi mai strivesti inca o data dintii. Am tot inchis ochii, intr-o liniste deplina – ti-am iubit aproapele, le-am ascultat povestile, n-am inghitit in sec. Vagabondam verile cu ei pe la cate un musical sau pregateam cate un aurolac la lasatul serii. Inotam isterizata cu slipul bine innodat, inghiteam apa fara suspin, nu te strigam. Aproape nici nu te mai vedeam cand traversai strada, cand veneai spre casa cu blugii rupti, cand ma strigai pe alt nume.

Ironic cum imi fiecare zi imi repet ce e bine pentru mine, iar a doua zi pornesc indarjita pe acelasi drum al disperarii. Din rasuflarea ta rece disting regret si indoiala ce ma-nfioara.

Am lasat in urma soseaua uda si pornesc a imbratisa toate femeile ce-n timp s-au confundat intr-o entitate necunoscuta lor. Dar toate au intors privirea si m-au contestat. 

Ca te

Tot alergam pe trecerea de pietoni - fete familiare imi zambeau, dar eu plecam privirea. Era infinita - alergam ca pe o banda - si asteptam sa ma remarci tocmai tu. Pentru ca recursesem la toate artificiile de care are nevoie o femeie sa fie remarcata de un barbat: imi incalzisem bine incheieturile, imi pusesem bijuteriile extravagante, imi lasasem parul lung si il vopsisem blond, imi aplicasem extensii de gene ca sa-mi poata fi simtit pana si clipitul; cel mai scump parfum din molecule si nu stiu ce esenta de narcise, mosc, tabac sau mai stiu eu ce mi-l aplicasem. Si alergam ca descreierata - sa nu ma loveasca tramvaiul, profa de franceza care tipa la mine, sa nu incomodez, sa nu vina valul, uraganul, 9/11 peste mine.

Vroiam sa vorbesc si eu limba mea. Sa imi inteleaga cineva baiguielile, nonsensurile, ura pe care o port, mofturile. Sa fie cinteza, cicoare, sa ma apuce dracii cand peste ingeri si demoni plutesc cu detasare, prinsa in mrejele unui moment in care as ofta de cat de bine imi e, efemer dovedindu-se.

Si eu, si tu, nu-i asa, om fi ajuns la momentul in care, satui de atatea referinte ambigue, sa vrem sa contenesc in a nu mai spune lucrurilor pe nume. Intr-un moment euforic, eu ti-am confesat insa, adevarat, tot pe limba cintezelor, dar tu nu ai crezut ca forma cuvintelor poate fi eliptica.

E-atat de simplu tot ce am sa-ti zic si-atat de greu iti e sa intelegi. Si-atatea drumuri cu dead-end, sa nu mai inteleg, sa nu ma inteleg, sa nu ma intelegi, sa nu te inteleg, sa nu mai vreau sa inteleg ca te.