Descumpaniri

Iata-ma intoarsa la cuvintele mele confortabile; la punctele de suspensie prea des uzitate. Am cumulat prea multe concluzii pret de-o ora ; iar logica mea, cararile pe care-a pornit orbeste creierul meu, m-au impins iara catre pretexte autodistructive.

Cuvintele acestea ascutite – ce trebuie a fi slefuite – imi definesc fiinta : asperitati, solzi, tesut cornos… Toate intemperiile vietii nu au reusit sa-mi netezeasca eul pentru ca am fugit mereu de colo-colo. Nu mi-am gasit niciodata locul, nici macar in culcusul cald al sinelui interior. Pentru ca tocmai de mine fug.

Aceste ganduri – din multitudinea ce ma cuprinde la orice ora – au reusit a fi transpuse pe-un colt de hartie dintr-un caiet unde imi mai notez cum sa ma “prelucrez”. Cum sa nu mai sufar si sa fiu optimista. Sa nu mai derad citatele motivationale, ci sa le imbratisez. Pret de cateva clipe mi-e usor. Dar apoi intervine supliciul mintii ; totul e in mintea mea – prea bine cladit – si prea usor mi-o fur. M-ati vaduvit de simtiri trainice si sanatoase. Dar sper ca sunteti fericiti. I really do.

Back

Nu-i vreme sa iti lasi capul, in tihna, pe brate. Nu, capul sus, indiferent ca ploua sau ca-i canicula.

Aceste randuri sunt felul meu de-a ma odihni. De-a-mi trage sufletul. De-a-mi contoriza rasuflarile.

Vai, de-as putea inchide ochii pentru cateva secunde; de as putea sa imi ascult cuvintele zvacnind inlauntru. Oare cuvintele lasa cicatrici? Sub piele, tesutul lezat de “esti urata”, “proasto”, “ai facut fundul mare”. Dar cuvintele nerostite? Rasuflarile? Privirile? Privirile ferite?

Sunt satula. M-ai inteles?

mi-am facut cont de insta. si de tinder

oamenii nu mai sunt cum ii cunosteam

casa mea e paravan bun

dar tocmai aici se duce razboiul

fereasca sfantul