Despre cuvinte

      Litere asternute, semne de intrebare. Tonuri pe care le intuiesti. Care te supara sau care te inveselesc. Iti pun un zambet pe fata, te fac sa rosesti, sau te fac sa iti arunci casa pe geam. Sunt zile cand sunt mieroase, cand te flateaza. Cobori pe tobogan si nici nu iti mai trebuie altele sa te prinda. Nu-i asa ca e bine cand ai siguranta ca cineva te prinde? Ca nu iti zdrobesti picioarele de asfaltul dur?

      Sunt zile cand trebuie sa le cauti in dictionar. Cand le astepti cu rigurozitate la ore fixe. Si alte zile cand iti doresti sa nu fi fost rostite deloc. Cand munti de litere se napastuiesc in crapatura din craniul tau, cand anevoie iti umezesti buzele abtinandu-te sa nu despici cu toporul alte scafarlii.

      

      Mi-ai scris o scrisoare demult; imi ziceai ca e frig in Paris, ca mirosul de putregai s-a instalat in hainele tale, ca fularul nu-ti tine de cald, ca eu sunt frumoasa, ca o sa imi porti amintirea cu tine cate zile vei avea.

Ti-am scris inapoi ca fumul din Bucuresti e inecacios, ca amintirea trebuie reprimata, te-am mintit ca si tu esti frumos, ca e soare si tantarii n-au liniste in tufele de coriandru.

Tu ai continuat sa imi scrii. Sa imi scrii despre tot ce ti-era aproape. Nu ma loveai niciodata cu nici un cuvant. Erau tandre. Ma desfatam cu ele. Si-acum astept sa imi scrii. Pentru ca sunt leac pentru oricare altele ce imi sunt adresate. 

asdfghjkl

Dimensiuni colosale, dimensiuni ancestrale, poate "cosmosoidale". Asa, fato, vorbeste limba ta! Renunta la aceasta fantasmagorie englezeasca aproape convulsiva.

Da, ma chinuiam sa deschid un borcan si-atunci am realizat: e timpul sa scriu pe blog. Prea mult! Prea multe idei ce-au ramas nescrise, prea multe pareri de rau ce au ramas nerostite, prea multe fantezii carora le-am dat drumul usor pe panta atat de abrupta a uitarii.

Invitam la decenta si moralitate, toata lumea sa stea jos! E timpul pentru o scurta introspectie. Tu ce-ai fi facut daca aveai cutitul in mana? Ce-ai fi facut daca te trezeai cu perna patata de machiaj? Ce-ai fi facut daca remarcai ca ai chilotii plini de sange? Te-ai fi cait nitel, iar apoi il impovarai pe cel de-alaturi pentru vina.

Si fardul si parul si pantofii si crema, candoarea, surasul, chiar si unghia vanata ascunsa sub un strat fin de oja nu te duc, fata, mai departe decat unghiile strambe si buzele crapate si sprancenele albastre pe care le aveai odinioara.
Tata imi zice mereu, tata doarme in patul meu, sfintit si candid, doar eu cu mine si tristetea asta de dimensiuni colosale, ancestrale, "cosmosoidale", ascunsa cu grija sub firimituri de chipsuri, de pizza si de orez chinezesc.