Am intalnire cu noul meu prieten fidel, asa ca imi pun cizmele tocite, insa inca in voga, si o iau la pas marunt, caci nu ma grabesc nicaieri. El e pretutindeni. Ma insoteste si ma uluieste la fiece pas. El nu ma lasa niciodata singura.
Oamenii desculti joaca table la iesirea din metrou; carti etalate si fete cu traiste largi privindu-le putin agasate de titlurile vechi. Vechiul e perimat; noi alergam mereu dupa nou, devenind din ce in ce mai critici asupra prezentului.
Culoare, emancipare, avantgardism, desene animate, graffiti, flori, mizerie, parfum, exuberanta, bere ieftina, cantec, vant, tenisi, ganduri triste, dor, facturi, uneori teama, dar incitanta, dorinta, dorinta de nou, limbi straine, mancare nesanatoasa, din nou mizerie, rafale, oameni multi, tendinte, oameni vechi cu idei noi, miezul noptii, targ, ambulanta, controverse, toate imi sunt oferite moca de El.
Tanjesc dupa vorbe; ale mele sunt ferecate bine. Poate toate aceste privilegii imi creeaza o inefabila senzatie de nesiguranta; in preajma Lui toate imi par efemere, iar eu nu vreau sa le pierd. Nu le pot pretui decat cu pretul singuratatii mele, al tacerii si al bucuriei inexprimabile. Sunt fericita cu El, imi vine sa zburd, sa inghenunchez si sa ii sarut esenta si asta nu ar conta pentru nimeni.
Apoi ajung acasa.
„Acasa mea e numele ce-l am
si mi-l rostesti.
Acasa mea e un cuvint,
un prieten si o curva.”
Acasa mea e doar un cuvant inventat. Acasa mea mi-e dusman. Acasa mea e departe de El si totusi parte din El. Acasa mea nu e aici.
18.06.2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu