Acum stiu ca tu ai fost cel care, in mod expres, a creat acest ghemotoc de amintiri care acum se tot rostogoleste de-a lungul bulevardelor Bucurestiului. Cu precizia cu care smulgi un fir alb, ai extras o anumita amintire si ai ascuns-o bine de vazul lumii, iar restul, mototolite intr-un amalgam, i-ai dat drumul chiar in vazul meu, pe urma pasilor mei, parca in mod ostentativ sa-mi demonstrezi ce bine a fost. Caci a fost bine! Acele alinturi din "Capra cu trei iezi", acele povesti cu talc pe care le inventam doar pentru noi, acele chicoteli asupra unei persoane pe care nu o indragea nici unul din noi, acele temeri care ne faceau oarecum sa actionam extrem de impulsiv cand eram unul in compania celuilalt, serile cand mancam impreuna ciocolata cu aroma de portocale si fix la miezul noptii ne traznea cate un paroxism de cacao.
Poate aceasta din urma intamplare, care, totusi atat de vie in mintea mea, a devenit ea insasi o amintire, sa fi generat nevoia ta de a renunta la toate, sau poate ca ceea ce am devenit nu se mai regaseste prin scanteierile tale neuronale, dar acum nu mai apartin nimanui, caci nimeni nu s-a aplecat sa culeaga nici macar una, nici macar eu, caci eu le am pe ale mele si eu inca le pretuiesc! Promit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu