Cum am ajuns eu sa plang cu o noapte inainte de petrecere pe socoteala lui Kant? Am deschis sertarele cautand poze care sa-mi aminteasca de chipul meu. Ma privesc in oglinda si nu ma mai recunosc. Ochii umflati abia mi-i pot deschide; orbecaiesc prin intuneric in camerele intunecoase si ma impiedic de membrele astea ce mereu constituie cate o piedica. Cum am reusit, dupa treisprezece ani, sa-mi staruie amintirea cartii lui Kant a carei lectura incerca sa dovedeasca ca pot sa cuprind si ceea ce e bine? Mama ma asteapta la capatul scarilor cu o mustruluiala dura – incercand sa apere mai degraba toti demonii obscuri. Ea crede ca imi sunt benefici – ca picioarele astea puturoase insirate in dormitorul meu sunt reglementate de stat si trebuie sa mi le asum cu mandrie.
Aprind lumina – o tigara incadescenta intrepantrunsa intre buze imi domoleste frica. 1:04
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu