Stare de veghe

Prea multe ustensile necunoscute imi fura in ultimele luni bucati pretioase din trup. Cu zambetul frant, parul ciuntit, incordata sa fac fata atacurilor violente de adevar, imi intorc mereu obrazul spre vest si ma rog. Imi spun "Doamne, ajuta-ma sa trec peste asta si iti promit eu ca voi face tot ce imi sta in putinta sa indrept lucrurile".
Reumatismul ma omoara. Frigul mi s-a instalat subtil in oase intr-o noapte ploioasa ce m-a prins alergand pe strazi dupa vocalele ce o luasera la goana. Erau tot felul de vaiete si oftari; le-am pierdut cumva pe drum. De atunci, orice pozitie adopt pentru rugaciune, oasele freamata si nu mai pot, nu mai pot sa indur. Nu mai pot sa mai cer ajutor. Sa te rog sa ma prinzi. Sa-mi tii de cald. Sa ma invelesti. Sa-mi mangai fata.

Dumnezeul smintitilor salasluieste in Berceni. Am un trup imbogatit cu o leziune, distrofie, celule inmultindu-se, sau cum vor toti sa-i spuna, dar e reintregit. Isi regleaza el singurel temperatura, are propriile-i secretii ca mecanisme de functionare - e aici si trebuie sa am grija de el. Mai des.

Oare m-ai fi primit inapoi? Mi-ai fi zis "baby" sau oare ce ar fi putut fi dupa cinci ani? As fi fost o muribunda in Londra. Si tu ar fi trebuit sa iti traiesti viata la care esti condamnat. Si eu as fi murit.