Cazul e de mult inchis – de cand a dat prima ninsoare, iar tu
ai incercat sa-mi mai strivesti inca o data dintii. Am tot inchis ochii, intr-o
liniste deplina – ti-am iubit aproapele, le-am ascultat povestile, n-am
inghitit in sec. Vagabondam verile cu ei pe la cate un musical sau pregateam
cate un aurolac la lasatul serii. Inotam isterizata cu slipul bine innodat,
inghiteam apa fara suspin, nu te strigam. Aproape nici nu te mai vedeam cand
traversai strada, cand veneai spre casa cu blugii rupti, cand ma strigai pe alt
nume.
Ironic cum imi fiecare zi imi repet ce e bine pentru mine,
iar a doua zi pornesc indarjita pe acelasi drum al disperarii. Din rasuflarea ta
rece disting regret si indoiala ce ma-nfioara.
Am lasat in urma soseaua uda si pornesc a imbratisa toate
femeile ce-n timp s-au confundat intr-o entitate necunoscuta lor. Dar toate au
intors privirea si m-au contestat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu