Iata-ma intoarsa
la cuvintele mele confortabile; la punctele de suspensie prea des uzitate. Am
cumulat prea multe concluzii pret de-o ora ; iar logica mea, cararile pe
care-a pornit orbeste creierul meu, m-au impins iara catre pretexte
autodistructive.
Cuvintele acestea
ascutite – ce trebuie a fi slefuite – imi definesc fiinta : asperitati,
solzi, tesut cornos… Toate intemperiile vietii nu au reusit sa-mi netezeasca
eul pentru ca am fugit mereu de colo-colo. Nu mi-am gasit niciodata
locul, nici macar in culcusul cald al sinelui interior. Pentru ca tocmai de mine fug.
Aceste ganduri –
din multitudinea ce ma cuprinde la orice ora – au reusit a fi transpuse pe-un
colt de hartie dintr-un caiet unde imi mai notez cum sa ma “prelucrez”. Cum sa
nu mai sufar si sa fiu optimista. Sa nu mai derad citatele motivationale, ci sa
le imbratisez. Pret de cateva clipe mi-e usor. Dar apoi intervine supliciul
mintii ; totul e in mintea mea – prea bine cladit – si prea usor mi-o fur.
M-ati vaduvit de simtiri trainice si sanatoase. Dar sper ca sunteti fericiti. I
really do.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu